Limba română a devenit regională şi la Oprişeni, regiunea Cernăuţi

Comuna Oprişeni din raionul Hliboca, regiunea Cernăuţi, s-a alăturat la localităţile care au îndeplinit litera Legii Ucrainei «Cu privire la principiile politicii lingvistice de stat», iar limba română la Oprişeni a devenit regională. 

Potrivit Primarului satului, Nicolae POPOVICI, «pentru» adoptarea hotărârii ca limba română să devină limbă regională la Oprişeni, unde românii constituie 98% din populaţie, au votat toţi cei 13 deputaţi prezenţi la şedinţă, informează «Zorile Bucovinei». 

Amintim că Legea cu privire la principiile politicii lingvistice a Ucrainei, adoptată de Rada Supremă de la Kiev pe data de 3 iulie, permite utilizarea oficială a limbilor regionale/minoritare în activitatea administraţiei publice locale, în cazul în care 10% din populaţia unui teritoriu este vorbitoare a unei limbi minoritare. Noua lege prevede măsuri pentru utilizarea oficială în cazul a 18 limbi: rusa, belarusa, bulgara, armeana, găgăuza, idiş, tătaro-crimeeana, moldoveneasca, germana, greaca modernă, poloneza, rroma (ţigăneasca), româna, slovaca, maghiara, ruteana şi dialectele karaim şi crâmceac. Prima localitate din Ucraina în care a fost acordat limbii române statutul de limbă regională a fost Tărăsăuţi (raionul Nouă Suliţa), apoi Pătrăuţii de Jos (raionul Storojineţ), Iordăneşti (raionul Hliboca) Ciudei (raionul Storojineţ), Ţinutul Herţa, satul Voloca (raionul Hliboca), satul Mahala (raionul Noua Suliţa) din regiunera Cernăuţi. 

CitizenJournal.info ©

0 коментарів

Тільки зареєстровані та авторизовані користувачі можуть залишати коментарі.
або Зареєструватися. Увійти за допомогою профілю: Facebook або Вконтакте